Cum e să fii o mamă feministă

Fiica mea a fost un copil planificat și mult așteptat. Dar multe lucruri ce au urmat, puteam să le planific sau nu, au arătat destul de diferit decât mi-am imaginat. Mi-am imaginat că medicii sunt empatici și cunosc nevoile mamelor și copiilor, educatoarele nu fac diferență între copii, oamenii apropiați știu cum să mă susțină în situații dificile ca părinte începător, iar alți părinți cu care intri în contact la teren de joacă, grădiniță sau școală împărtășesc, cel puțin parțial, viziunile mele referitoare la educația unui copil. Ei bine, unele situații au fost exact așa cum mi-am imaginat. Cu un mare DAR, că aceste situații au fost mai puține decât celelalte pe care vi le povestesc mai jos. Vă relatez doar experiența mea proprie, și nu pretind că este un adevăr absolut. Dar ”temperatura medie pe spital” din societatea și țara noastră, totuși, va fi reflectată. Iar dacă foarte mulți/te vor susține că nu este așa și experiența lor a fost diferită, va fi o mare bucurie pentru mine.

Încep cu începutul

Mă întrebam atunci: Oare așa sunt văzute femeile care nu sunt ”foc și pară” în orice moment din viețile lor? Care au grijă de ele și își permit să recunoască că nu sunt bine? Exagerate? Oare pentru că sarcina nu este o boală, nu poți să-ți permiți să fii mai vulnerabilă și să nu te simți bine pentru că - atenție - nu te simți bine (și aici o paranteză – chiar dacă aparent te simți bine iar tu, femeie, crezi că nu ești ok, e ok să crezi că nu ești ok, pentru că în aceste nouă luni, organismul nostru suferă atâtea schimbări încât uneori nu îți mai dai seama oare ești bine sau nu). Oare nu este cântat în melodii și scris în poezii că nașterea e o minune și este fenomenal faptul că la noi în burtă crește o viață? Oare această perioadă nu merită mai multă grijă și atenție? Eu personal, cred că da. Și pentru că aceasta se întâmplă în corpul femeii, atunci ce? Bingo – această grijă și atenție este îndreptată spre femeie. Îmi este trist că aceste detalii sunt neglijate de multe ori, iar atitudinea față de femeile însărcinate și după naștere, de multe ori este destul de nepăsătoare.

Atitudinea neglijentă, o simt pe pielea lor femeile însărcinate sau cu copii la policlinică, în spitale și la maternitate. Nu a fost mereu cazul meu. Din fericire, în timpul sarcinii și ulterior la îngrijirea copilului am avut experiență plăcută cu medica de familie și ginecologa mea, pentru că aceste 2 femei sunt cu adevărat profesioniste, ceea ce implică și grija genuină față de pacientele lor. Din păcate, nu toate femeile au parte de îngrijire profesionistă. Da, cred că grija este o parte foarte importantă, pentru că aceasta, după mine, implică o doză mare de atenție față de starea emoțională și sănătatea mintală a femeilor. Aici vine și experiența mea neplăcută din maternitate, când din cauza neglijenței unor lucrători medicali au fost să fie cele mai stresante 3 zile din toată perioada în rolul meu de mamă.

Starea emoțională și sănătatea mintală par a face parte din zona fantasticului pentru mulți/te medici/medice și în general, pentru întreaga noastră societate

Începând de la hormoni. În sarcină aceștia joacă fotbal la tine în creier și dansează cha-cha-cha în sânge, stările tale emoționale coborând sau ridicându-se la intensități maxime la poluri opuse, destul de brusc, într-o perioadă scurtă de timp. Eu, personal, nu credeam în puterea magică a hormonilor. Ghici ce? Picaboooo. Acolo au fost. Am și simțit cum e să nu poți controla deseori aceste stări. Ne întoarcem la exagerări? Desigur. Este mai ușor să scazi din importanța emoțiilor cuiva decât să recunoști situația, motivul, să empatizezi și să validezi sentimentele.

Un subiect destul de sensibil este depresia postnatală. De ce sensibil? Motive sunt prea multe și prea serioase. Pentru că o femeie cu depresie postnatală suferă; pentru că atunci când mama și soția este în depresie suferă toată familia; pentru că o perioadă superbă în care ea își imaginează că o să savureze prezența omulețului pe care l-a așteptat atât de mult, femeia nu simte astfel, nu înțelege de ce, se blamează, se simte vinovată, ceea ce plusează suferință; pentru că depresia postnatală nedepistată poate avea consecințe grave.

Deseori nici membrii familiei și nici femeia nu cunosc ce se întâmplă. Iar prima sursă de informare ar fi sistemul medical, care inclusiv pregătește viitorii părinți pentru acest rol. Nu am avut acest noroc, iar prin depresie am trecut neștiind ce se întâmplă cu mine, suferind, blamându-mă și cu sechele pe care și acum le vindec.

A fost greu emoțional

Cum e să fii femeie însărcinată în societatea noastră? Pentru mine a fost frumos și greu. Greu nu fizic, starea fizică a presupus senzații trecătoare. A fost greu emoțional. Pentru că am simțit des că sunt neînțeleasă și neimportantă. Și pentru că oamenii din jur, au pretins că știu mai bine cum ar trebui să mă simt sau ce comportament ar trebui să am.

Pe lângă o avalanșă de emoții foarte calde și anxietate pe alocuri, în viața noastră a apărut plus un om. Plus de fericire mixată cu euforie și plus de griji și sarcini. Fiind o familie absolut clasică, eu am rămas acasă să îngrijesc copilul, mai și alăptam, iar soțul în continuare lucra. Nu că nu ar fi fost o perioadă foarte frumoasă, doar că îngrijirea copilului în mare parte a venit pe umerii mei, chiar dacă soțul era un tată destul de implicat.

Dar să fii destul de implicat nu este suficient fiind părinte. Atunci când se vorbește despre familie cu copil, destul - este parteneriat și implicare maximă din ambele părți.

Atunci când ești acasă cu copilul, în societatea noastră încă mai persistă preconcepția că nu prea ai cu ce te ocupa sau că nu ar fi muncă solicitantă și obositoare. Ei, nu mai este un secret faptul că aceasta este deloc adevărat, dar pentru cei care încă cred astfel, vă pot contrazice. Și tu inclusiv, femeie, care nu crezi că munca ta este la fel de importantă și obositoare, să știi că greșești.

Acum o pot spune de la înălțimea experiențelor de mamă casnică dar și mamă cu job. Sunt solicitante ambele opțiuni, dar emoțional, pentru mine prima a fost mult mai grea și obositoare chiar dacă a fost frumoasă. O perioadă anxioasă este și cea în care te întorci la job. Aici te simți ca funia în jocul cu trasul de ambele capete ale ei, în care scopul este să tragi cât de tare poți încât adversarul să nu o mai poată ține. M-am simțit funie ceva timp, până am intrat în ritm de EU – profesionistă, eu care eram înainte de naștere în combinație cu noua eu - cea care am devenit după. Fiind carieristă, a fost provocator, pentru că la creșă primeau copii de la 2 ani, și acestea sunt foarte puține. Părinții sunt nevoiți să găsească persoană care va sta cu copilul, și aici iarăși este un proces destul de dificil. În fond, soluții se găsesc, dar pentru ca femeia să își continue activitatea profesională, are de rezolvat ceva problemuțe până. Ce frumos ar fi să avem șanse egale pentru toți. Hmmm, dar parcă le avem? Mulți afirmă acest fapt. Dar oare e așa?

Cum e să fii mămică la început de cale în societatea noastră?

Pentru mine a fost frumos și foarte greu. Greu nu pentru că am mai dobândit un rol nou, dar pentru că acest rol a fost asumat în mare parte de către un singur partener. Iar în societate standardele a ceea ce înseamnă a fi o mamă bună deseori sunt stupide sau exagerate.

Toate bune, la 2 ani a mers iubita mea la grădi. Și aici a început caruselul pentru mine. Caruselul în care mă rotesc și acum, și am să o fac mulți ani în continuare cât copilul meu va fi în sistemul de învățământ. Explic. De când copilul meu a început a frecventa grădinița, pe lângă sistemul de educație cu pedepse și desenat în contur mă deranjau auzitele fraze: ”Mama, un coleg mi-a spus că sticla mea este pentru băieți căci are mașinuțe desenate pe ea”, ”Mama, eu sunt fetiță și sunt frumoasă”, ”Mama, eu nu sunt rea și obraznică”, ”Mama, eu nu fac bine”. Fiica noastră acasă este educată în alt spirit. Deci vine de la grădiniță cu aceste gânduri, auzite nu neapărat de la educătoare dar și de la colegi/e. Însă acest fenomen este prezent nu doar în grădinițe și școli, dar și pe străzi, la terenuri de joacă și în magazine.

Apropo de magazine

Chiar din perioada pregătirii pentru venirea pe lume a fiicei noastre am realizat un fapt curios și destul de trist. Pentru că eu și soțul am hotărât să nu aflăm sexul copilului până în momentul în care iubitul sau iubita nu o să apară pe lume, a început epopeea cu părinții noștri și pregătirile lucrurilor pentru copil. Începând de la faptul că nimeni nu înțelegea de ce în era tehnologiilor cineva nu ar vrea să știe sexul copilului, până la culorile hainelor pentru acesta. Părinții noștri cumpărau lucruri pentru bebeluș și în una din lungile zile de shopping treasure hunt, mama mea îmi spune: ”Este foarte greu să găsești hăinuțe pentru copii de culori neutre”. A avut dreptate. Am experimentat vânătoarea de comori și eu pe parcursul acestor ani, pentru că cumpăratul produselor unisex și/sau de culori neutre chiar este o provocare.

Magazinele de haine, jucării și diverse produse pentru copii sunt pline de modele și culori diferite pentru fete și băieți. Nu știu dacă acest fapt m-ar fi afectat cumva dacă aș fi dorit să cresc copilul meu într-o cutiuță roz, dar eu evident că nu mi-am dorit-o. Da, roz, acum că știu sexul copilului meu :) Pentru că unde nu te întorci, cel mai des, fetele sunt asociate, îmbrăcate, încălțate și învelite cu roz, iar în mână neapărat cu o păpușă, ruj sau cratiță. Iar băieții cu culoarea albastră (verde și brun în alte cazuri) cu o șurubelniță sau mașină de jucărie care nu cumva să fie roz. Am renunțat de a cumpăra neapărat lucruri unisex. Acum doar încerc să fac abstracție de mulți parametri, mai puțin de unul - ceea ce îi place sau își dorește copilul meu.

Cumpărăturile produselor pentru copii des au trezit în mine frustrări, iar uneori și neînțelegeri cu cei apropiați. Îmi zgârie urechile când intru în magazine după un cadou și aud întrebarea ”Pentru cine căutați cadou, fată sau băiat?” Chiar și la cumpărături de cărți aud această întrebare. Sunt conștientă că astfel funcționează lucrurile de la cerere și producere, până la targhetare în marketing și intențiile sincere a unei persoane care are scopul să vândă și să te ajute să găsești un lucru cât mai potrivit intereselor copilului pentru care este cadoul.

Trist mi se pare altceva, că se prezumă interesele fetelor și băieților de a fi diferite și acestea de obicei sunt exact reflecția rolurilor de gen din societate. Mai mult ca atât, această diferență se face încă de la o vârstă destul de fragedă, în care copiii tind să exploreze diferite, iar maturii nu le permit. Geniala frază a părinților în magazin la încercarea fiicei lor doar de a cerceta mașinile de jucărie, ”Acestea nu sunt pentru tine, sunt jucării pentru băieți”, o aud destul de des. Valabil inversul pentru băieți, având interes față de păpuși, bucătărie sau altceva. Chiar mai grav reacționează părinții, stereotipurile față de băieți fiind la fel de înrădăcinate. Or eu m-am convins pe exemplul propriului copil că nu este așa. Sunt jucării, și punctum. Fiica mea, nu a avut nici o influență din partea noastră în materie de jucării și jocuri pe care le poate alege, are o diversitate mare și este la fel de interesată atât de jocuri cu mașinile, constructor, pistoale, lupte cât și cu păpuși, machiaj, bijuterii și bucătărie.  Deci, când este posibil, refuz să mă conformez standardelor existente. Mă simt mult mai confortabil să fac cadou o carte, jocuri de societate sau activități de dezvoltare care sunt potrivite și la fel de interesante pentru fiecare, fie fată, fie băiat.

Da, acesta este caruselul în care mă învârt mereu: ”Scumpa, nu sunt jucării pentru fete sau băieți, sunt jucării care îți plac sau nu”, ”Draga mea, ar fi fain să împărtăși cu colegul tău ideea că aceasta este sticla pe care ai ales-o și o vei folosi pentru că îți place”, ”Sigur mami, tu ești o persoană bună și cuminte, dar uneori ai comportament obraznic sau ești agitată/furioasă”, ”Este firesc uneori să nu îți reușească, mai încerci, pentru ca mâine să faci mai bine decât ai făcut astăzi”, ”Iubita mea, și eu sunt frumoasă, și tati este frumos, și mulți băieți și fete”. Și aici un lifehack. Când faceți cunoștință cu fetițe mici fie la rude, la teren sau la grădi, sau când revedeți copilele prietenilor, primul compliment care îl faceți, să fie nu despre frumusețea ei sau hainele pe care le poartă, dar despre cât de deșteaptă sau inteligentă, talentată sau ingenioasă, haioasă sau plăcută persoană este.

Să încercăm să arătăm fetițelor și fetelor că nu frumusețea le definește, că sunt apreciate și pentru alte calități, iar primul lucru care îl vezi la ele este personalitatea sa și nu hainele sau felul în care arată. Este greu, recunosc, am exersat destul de mult timp pentru a-mi face această deprindere, dar cred că este una extrem de necesară. Iar băieților încetați să le spuneți de la 2 ani că bărbații nu plâng. Ba da, bărbații sunt ființe umane cu emoții, iar camuflarea și lipsa explorării acestora din copilărie crește de multe ori maturi care nu sunt capabili să își exprime emoțiile și să le înțeleagă pe cele ale altora, or acest fapt în familie este extrem de distructiv.

Cum e să fii mamă în societatea noastră? Frumos și provocator. Provocator pentru că viața copilului tău este influențată și de mediul în care acesta se dezvoltă. Și când îmi dau seama care este vectorul acestui mediu, tind să îmi protejez copila care inevitabil va avea de învățat de acolo lucruri care o pot influența negativ sau chiar va avea de suferit.

Dar cum e să fii mamă Feministă? 

Pentru mine este mult mai provocator. Pentru că foarte des ești pe baricade, cu idei ieșite din tipare, care nu tace și apără, în contrazicere continuă. 

Dar e și mult mai frumos. 

Pentru că atunci când sunt însărcinată, eu știu să îmi validez emoțiile mele și ale altor persoane, iar părerile celor din jur nu sunt atât de reprezentative și mă afectează mult mai puțin. 

Pentru că după naștere, eu știu să îmi prețuiesc munca și să-mi recunosc valoarea. Eu știu care sunt limitele mele și învăț să nu mă copleșească standardele societății. 

Pentru că știu că atunci când copilul meu iese de după ușa casei, ea este ceea ce eu sădesc zi de zi: iubire; respect pentru sine, pentru cei din jur și pentru natură; empatie față de persoanele diferite de ea; curaj, responsabilitate și bunătate. Influența din afară este inevitabilă dar și influența ei pozitivă este inevitabilă. 

Pentru că conștientizez că eu contez și drepturile mele sunt importante, am o voce și pot fi și vocea altor femei. 

Feminismul pentru mine este recunoașterea valorii mele în familia mea, în societatea în care trăiesc și în această lume. Feminismul este despre exemplul pentru fiica mea a unei femei care se face auzită . Feminismul este despre universul întreg din ochii fiicei mele, universul în care fiecare este important iar ea este fericită.