Must see: 10 seriale cu și despre femei puternice de privit în vacanță

Cu siguranță în această vară îți vei face timp pentru un serial bun. Dacă ești deja în vacanță sau doar te pregătești pentru aceasta vezi aici lista a zece seriale cu și despre femei puternice. Recomandările noastre: discută cu prietenii și decideți poate vreți să vă aventurați în a urmări filmele împreună, popcorn pentru gust și bonus alege o sticlă de vin.

1. SCANDAL (2012 – 2018, 7 sezoane)

Olivia Pope este femeia care trăiește conform dietei „beau vin și mănânc popcorn în fiecare seară, iar dimineața îmi pun pe mine cel mai bun costum și mă duc să scot din bucluc oameni influenți”. Te vei îndrăgosti de forța și energia acestei femei. SCANDAL este un thriller politic, evenimentele au loc în Washington D.C, iar în centrul lor este Olivia Pope și compania ei de gestionare a tot felul de crize și probleme mai mult sau puțin politice.  

2. FLEABAG (2016 – 2019, 2 sezoane)

De la super serioasa Olivia Pope, mergem la Fleabag, un serial englez de comedie neagră, scris și produs de comediana Phoebe Waller-Bridge. Tot ea joacă aici rolul lui Fleabag – o femeie din Londra, rebelă, atractivă, dar supărată și confuză pe cei din jur și pe viața ei. Serialul a primit nenumărate premii, iar echipa de actori este una foarte apreciată.

3. INSECURE (2016 – prezent, 4 sezoane)

Un alt serial de comedie, de data aceasta unul centrat pe viața de zi cu zi a unei femei de culoare. Istoria e creată în jurul prietenelor Issa și Molly, iar noi le privim cum ele se confruntă cu lucrul, drama din relații și cum se susțin una pe alta după fiecare eșec.

4. KILLING EVE (2018 – 2020, 3 sezoane)

Pe ecrane rareori vedem femei în rolul de criminale, iar dacă sunt prezentate ca și ucigașe, sunt arătate ca ucigașe de bărbați, crima fiind săvârșită din gelozie sau alte motive legate de viața de cuplu. Din acest motiv, KILLING EVE este atât de diferit față de alte scenarii. Joaca de-a pisica și șoarecele între Villanelle și Eve te ține lipită cu ochii de ecran. Femeile din serial sunt deștepte, ambițioase în multe feluri, iar ca și privitor, vrei să vezi doar performanța lor.

5. THE HANDMAID’S TALE (2017 – prezent, 3 sezoane)

Există 99% probabilitate că deja ai privit The Handmaids Tale, dar pentru acel 1% care a rămas în urmă cu cel mai important serial al deceniului, repetăm: evenimentele au loc într-un viitor distopic unde majoritatea populatiei nu mai poate avea copii din cauza poluției mediului. În acest viitor, o grupare religioasă fanatică vine la cârma statului, iar toate femeile apte de a da naștere, devin slujitoare ale regimului: corpurile lor capătă un singur rol: acela de a face cât mai mulți copii, iar personalitatea le este nimicită.

6. GOOD GIRLS (2018 – prezent, 3 sezoane)

Dacă ai privit Breaking Bad, păi Good Girls e un fel de versiune în care rolurile principale sunt jucate de femei. Elizabeth, Beth și Annie, femei din suburbia unui oraș tipic din America, mame cu copii și grijile banului, ajung să printeze banii de care au nevoie pentru existență și, un pic mai mult. Din prietene, în „partenere” de afaceri, acestea trec împreună prin jafuri, relații cu the bad guys și multe alte aventuri.

7. BIG LITTLE LIES (2017 – 2019, 2 sezoane)

Revenim la mamele din orașele mici din America (au ele succes la public) care, se mai aruncă una la gâtul celeilalte, dar atunci când vine primejdia, știu să-și sară în ajutor . Big Little Lies ne arată cum femeile combină jobul cu familia, fac față violenței din partea soțului, cum femeile își luptă pentru a fi ele însele într-o lume în care fiecare vrea să te arunce la pământ.

8. GLOW (2017 – 2019, 3 sezoane)

Când vorbim despre wrestling, ne gandim oare și la femeile din această industrie? Probabil majoritatea nici nu știu că există wrestling pentru femei. GLOW este un serial despre puterea femeilor, prietenia dintre ele și prezența și acceptarea lor într-o industrie acaparată de bărbați.

9. ORANGE IS THE NEW BLACK (2013 – 2019, 7 sezoane)

99% că ai auzit și de acest serial, mai ales că titlul său a inspirat o mulțime de slogane sociale și politice. Serialul este despre viața unui grup de femei în cadrul unei închisori fictive. Este un tv show important fiindcă vorbește mult despre problemele cu care se confruntă femeile din sistemul penitenciar, fie că vorbim despre hărțuirea sexuală sau dreptul asupra propriului corp. Serialul are și o diversitate enormă de femei atât în fața camerei cât și în spatele ei. Se cere privit numaidecât!

10. QUEEN’S GAMBIT (2020, miniserie)

Pe final, am lăsat cireașa de pe tort: cel mai popular serial al anului 2020. Dacă încă nu l-ați privit, trebuie să devină primul în lista voastră. Beth Harmon, protagonista serialului, nu doar că a câștigat aproape toate meciurile de șah, dar a și inspirat mii de oameni să se intereseze de acest joc. Cine s-ar fi gândit că un serial despre șah, poate deveni un serial exemplu pentru fetele și femeile de azi?

Îți dorim un weekend frumos și lenos, pentru că meriți!

Vizionare plăcută! 

<< Previous article

Feminism in the Republic of Moldova. A short history of the women who demanded equality

Next article >>

Cum s-a desfășurat cea de a II-a ediție a Academiei Naționale de Liderism Feminin

Subscribe to the newsletter!

Stay updated with the latest articles, news and stories.