Feminism în Republica Moldova. O scurtă istorie a femeilor care au cerut egalitate

MIȘCAREA FEMINISTĂ

Astfel, femeile de azi pot fi independente financiar, pot avea acces la educație, pot vota, pot accede în funcții publice, pot merge la volan, pot deține bunuri, datorită femeilor care cu câteva zeci de ani în urmă au decis să lupte pentru toate acestea. 

Potrivit unor surse, primele structurări ale ideilor feministe au apărut la începutul anilor 1790. Istoricii susțin că mișcarea feministă din Basarabia a început la mijlocul secolului XIX. Aceasta a fost strâns legată de accesul femeilor la educație. Respectiv, în martie 1864, a fost deschisă prima școală de fete din Basarabia, iar peste câteva luni, a fost deschisă și prima școală eparhială de fete. Câteva femei s-au remarcat în special la acea perioadă. 

Așadar, în 1786, se naște Roxandra Edling, al treilea copil din cinci ai familiei. Avea să devină scriitoare și una dintre liderele mișcării feministe din Basarabia.  În 1790, familia ei s-a mutat la Iași, iar mai apoi, în 1800, la Petersburg. A avut parte de o educație aleasă, aflându-se în medii regale. Edling l-a cunoscut pe Goethe, a fost domnișoara de onoare a împărătesei Elizaveta și o persoană de încredere a împăratului Alexandru I al Rusiei. 

A investit mult în educație și filantropie. Împreună cu fratele său Alexandru, a ctitorit în 1828 biserica, casa pentru preoți, școala și spitalul din Mânzari, județul Tighina. Potrivit unor surse, grație eforturilor sale, zona pustie din această localitate, s-a transformat în curând în una cu numeroase case și instituții care purtau grija localnicilor. Sistemul de irigații creat de ea a permis păstrarea unei ferme de succes: creșterea podgoriilor și angajarea în creșterea ovinelor, iar apoi dezvoltarea industriei producției de brânzeturi și vinificației. Tot ea a înființat un orfelinat la Odesa, iar în 1829, a fondat Societatea de Binefacere a Femeilor, entitate despre care se spune ca a salvat mai multe vieți în timpul foametei din 1833 din Odesa. Ruxandra Edling a murit în 1844, recent întoarsă dintr-o călătorie de la Paris.  A fost înmormântată, după dorința ei, pe marginea mării, la Odesa. 

O altă promotoare a egalității de șanse în această zonă a fost Natalia Dadiani (n.1865). Ea  a predat geografie la un liceu din Chișinău, devenind ulterior directoare al acestuia. Când clădirea liceului a fost mutată, Dadiani s-a oferit să spijine financiar construcția noului edificiu, devenită mai apoi monument de arhitectură și sediul Muzeului de Arte Plastice. A condus Gimnaziului de fete nr. 2 până la sfârșitul vieții. A fost principesă, obținând acest titlu prin căsătoria cu un reprezentant al unei familii de nobili georgieni. Numele ei a rămas în istorie strâns legat de ceea ce însemna educația fetelor pe acest teritoriu. Datorită ei, zeci de tinere au putut căpăta nu doar acces la educație, ci și să devină astfel ulterior independente. 

La o distanță de 23 de ani diferență după Daniani, se naște Nadejda Tudor, publicistă și lideră a mișcării feministe din Basarabia. Este din comuna Mânzari din jud.Tighina, moşia de cândva a Roxandrei Edling. A participat ca soră de caritate la primul război mondial. Avea să scrie pentru „Luminătorul”, „Făclia Ţarii”, „Lira Basarabiei” și alte ziare, dar mai ales pentru „Mişcarea femenină”, un „ziar bilunar (apărut la Chișinău între 1933 și 1934, n.r.) sub conducerea unui comitet de doamne, independent, militant pentru afirmarea drepturilor femeii în viaţa publică a statului român". A participat, alături de Elena Alistar şi de alte câteva femei basarabene, la fondarea „Ligii Femeilor din Basarabia”, organizaţie menită să lupte pentru emanciparea lor. Este fondatoarea Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor din Basarabia. 

În 1873, se naște Elena Alistar, prima femeie deputat din Basarabia și România. A fost medic, jurnalistă și fondatoare a Ligii Culturale a Femeilor din Basarabia, precum și unica femeie ce a făcut parte din Sfatul Țării. În 1917, participă la crearea Partidului Național Moldovenesc și pune bazele Societății Culturale „Făclia Femeilor Studente la Medicină”, precum și a Ligii Culturale a Femeilor din Basarabia, pledând pentru egalitatea de drepturi cu bărbaţii. După Unirea cu România, a fost numită director la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, pe care a condus-o în perioada interbelică. A fost președintă a „Partidului Poporului”, înființat de mareșalul Alexandru Averescu. A semnat mai multe articole pentru ziarul „România Nouă”. A primit pentru activitatea sa distincții precum „Meritul Sanitar” clasa a II-a pentru combaterea holerei (1913), „Bărbăţie şi credinţă” (1913), „Răsplata Muncii”, clasa I. După 28 iunie 1940, s-a refugiat în România. A locuit o vreme la Iași, ulterior fiind arestată de regimul comunist și trimisă la Pucioasa, județul Dâmbovița unde a și decedat în 1955. 

Cu ceva ani mai târziu decât Elena Alistar se naște Elena Djionat (n. 1888). Avea să le unească o idee comună - feminismul. Dijonat a fost publicistă, profesoară, jurnalistă și militantă pentru drepturile femeii, cofondatoare și conducătoare a Organizației Femeilor Basarabene. Și-a făcut studiile la la Liceul care purta numele Nataliei Dadiani. În 1928, fondează Organizația Femeilor Basarabene, care ulterior, sub conducerea Elenei Alistar, a fost afiliată Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române. În 1933, reformează organizația sub denumirea de Liga Femeilor din Basarabia. Sub președinția Elenei Djionat, Liga înființează un azil pentru femei intelectuale, un azil de noapte pentru femei, un azil de copii ai străzii și un gimnaziu comercial de fete. A susținut și a colaborat la „Mișcarea feministă”. A fost consilieră municipală a orașului Chișinău în 1937. De la 1928, luptă pentru fondarea Organizației Femeilor Basarabene – și o prezidează apoi. Casieriță la această organizație fost numită prima femeie-avocat din Basarabia – Eugenia Crușevan. La 22 noiembrie 1929 este aprobat statutul organizației și, fiind legiferată mișcarea, liderele ei se avântă în lupta pentru obținerea de către femei a unor drepturi egale cu cele ale bărbaților.

 

Astfel, vedem că feminismul a existat în Basarabia de demult, și nu este, conform unor preconcepții destul de răspândite, ceva nou. E, mai degrabă, o luptă continuă, de zeci de ani, a femeilor pentru a obține, pas cu pas, drepturi, de a fi protejate, de a avea șansa la un trai decent și posibilitatea de a  face propriile alegeri. 

PRIMELE FEMEI

Celor câtorva femei care, prin acțiunile lor, au marcat practic începuturile luptei pentru egalitatea de șanse și drepturi, le urmează câteva femei ce au setat precedente în această zonă, în anumite domenii, cum  ar fi dreptul, arhitectura sau aviația.  

Eugenia Crușevan (n.1889) a fost prima avocată din Basarabia. Uniunea Națională a Barourilor din România a inclus numele ei în lista biografiilor care au intrat în legenda profesiei, prin contribuția sa asupra evoluţia culturii juridice şi a civilizaţiei din România. Scriitorul și cercetătorul Iurie Colesnic notează în volumul „Basarabia necunoscută” că Eugenia „era un șoc pentru colegii bărbați, era un model pentru alte femei”. Și-a făcut studiile la Liceul „Principesa Natalia Dadiani”, iar apoi și-a luat licența în 1918, la Moscova. Și-a început cariera cu înscrierea în baroul avocaților din Chișinău. A fost secretar al societății „Femeile Române” din România Mare, asociaţie constituită în vederea sprijinirii emancipării femeilor pentru obţinerea de drepturi politice şi sociale. A practicat avocatura până la pensie în România, după ce în 44 primise ordin de evacuare. A murit în 1976 la Timișoara. O stradă din Chișinău îi poartă astăzi numele. 

Cu un an mai târziu decât Eugenia Crușevan se naște Etti-Roza Spirer, prima femeia arhitect din Basarabia. S-a născut și a studiat arhitectura la București. După terminarea studiilor, lucrează în orașul Bălți ca arhitect municipal. După cel de-al doilea lea război mondial reface și amplifică în stil academic o seamă de clădiri de la Chișinău. Tot după  război a coordonat, în colaborare cu arhitectul Alexei Șciusev, restaurarea fostului hotel Swiss de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde în prezent se află Biblioteca municipală Bogdan Petriceicu-Hașdeu.  A proiectat și primul bloc de locuit de nouă etaje pe bulevardul Negruzzi din Chișinău.

Iar un mai târziu decât Etti-Roza Spirer se naște Nadia Russo. Vine pe lume în Rusia și este una dintre pionerele aviației românești. A fost măritată cu un moșier basarabean. Din 1932 până în 1934, frecventează cursurile pentru surori medicale organizate de Crucea Roșie la Chișinău. Își ia brevetul de pilot la vârsta de 35 de ani în România, devenind titulara brevetului feminin cu numărul 9 din aviaţia românească, și așa începe cariera sa de pilot sportiv.  În 1937 îşi cumpără un avion al său. În același an, Nadia obține și brevetul de zbor fără vizibilitate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a activat ca pilot în „Escadrila Albă”. Statutul ei de pilot stagiar bugetar, era asimilat gradului de sublocotenent de aviație.

FEMEILE CARE AU MARCAT CULTURA ȘI ARTA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Și-au construit cariere acasă și peste hotare, au ajutat alți artiști talentați, deschizându-se drumuri pentru a crea și au continuat să mute femeile, dincolo de muze, pe locul creatorilor. Sunt cântărețe, pictorițe sau scriitoare și au marcat istoria recentă a culturii din R. Moldova.

Maria Cebotari (n.1910) este cântăreață de operă și una dintre cele mai mari soprane din lume în anii '30 și '40. Născută într-o familie modestă, preotul paroh îi descoperă talentul și o îndeamnă să urmeze studiile de specialitate. Urmează o ascensiune fulminantă. 

Debutează  în 1931la opera din Dresda în rolul lui Mimi din opera „Boema”. Între anii 1935-1946, a evoluat ca solistă a operelor din Berlin şi Dresda; ultimii doi ani ai vieţii fiind solistă a Operei de Stat din Viena (1947-1949). A cântat în numeroase turnee artistice la Praga, Paris, Roma, Milano, Anvers, Copenhaga, Florenţa, Londra, Salzburg, Riga, Bucureşti. 

La numai 24 de ani, i-a fost conferit cel mai înalt titlu onorific (în arta dramatică) existent în Germania și Austria din acel timp. A jucat în opt filme, turnate în Germania și Austria, alături de vedete ale cinematografului de atunci, inclusiv alături de soțul ei, Gustav Diessl. După aproape zece ani de la căsătorie, în urma a două infarcte, soţul ei moare. La numai un an, moare şi ea de cancer de ficat, pe 9 iunie 1949, la vârsta de 39 de ani. A fost înmormântată alături de soţul ei, în cimitirul Döblinger din Viena. Mai multe străzi din lume îi poartă astăzi numele. 

În acest an, Valentina Rusu-Ciobanu (n. 1920)  considerată cea mai importantă personalitate feminină din domeniul artelor plastice din R. Moldova a împlinit 100 de ani. Primele sale lucrări au apărut încă anii ’50. A expus lucrări personale la Muzeul Național de Artă al Moldovei, Centrul „C. Brâncuşi”, la Biblioteca Națională și a participat la mai multe expoziții de grup în străinătate. În ciuda presiunilor ideologice, și-a păstrat identitatea artistică și a fost decorată cu distincții de stat în România și R. Moldova. În prezent, locuiește împreună cu fiul său, artistul plastic Lică Sainciuc, la Chișinău, iar pentru aniversarea sa, s -au organizat expoziții atât la Chișinău, cât și la București. 

Maria Bieșu (n.1935) a fost cântăreață de operă  și soprană, artistă multipremiată. S-a născut la 3 august 1935 în comuna Volintiri, raionul Ștefan Vodă. Din 1961 devine solistă la Opera Națională din Chișinău, pe scena căreia debutează în rolul Floria Tosca din opera omonimă de G. Puccini.  În 1967, obține titlul de „Cea mai bună Cio-Cio-san” la Concursul Internațional Miura Tomaki din Japonia. După marele succes de la Tokio, urmează o fructuoasă activitate concertistică. Evoluează pe scenele marilor teatre de operă din Paris, Sydney, Tokio, Varșovia, Helsinki, Tbilisi și susține turnee solistice în orașe din Japonia, Australia, Cuba, Israel. Devine președintă a Uniunii Muzicienilor din R. Moldova din 1987 și Vicepreședintă al Uniunii Mondiale a Muzicienilor din Moscova din 1992. În septembrie 1990, la Chișinău a fost inaugurat Primul Festival Internațional al starurilor de operă și balet, intitulat „Invită Maria Bieșu”. S-a stins din viață în 2012, după lupta cu cancerul. 

Pe lângă  aceste artiste, există multe alte femei care și-au lăsat amprenta în cultura și arta R. Moldova. Dincolo de acest fapt, însă și astăzi, femeile din R. Moldova, un stat măcinat de sărăcie, violență și corupție, își continuă lupta pentru egalitatea de șanse. În 2018, UN Women a lansat o campania prin care a încercat să aducă în atenția publicului succesele femeilor care schimbă R. Moldova. În acest an, pentru prima dată în R. Moldova a fost aleasă o femeie în funcția de președinte.