Luptătoarele pentru drepturile omului: activistele contemporane care ar trebui să le cunoști

Читать по-русски

Pentru că e important să menținem și să dezvoltăm spiritul de suroritate, vă invităm să descoperiți activistele care schimbă lumea spre bine chiar în aceste clipe.

Malala Yousafza

Această tânără din Pakistan și-a dorit mult să meargă la școală și să trăiască într-o societate sigură și liberă. Regimul taliban, totuși, care la acel moment și-a întărit pozițiile în țară, oferea o perspectivă extrem de conservatoare asupra drepturilor femeilor, inclusiv prin lipsirea acestora de dreptul la educație.

În 2009, la vârsta de unsprezece ani, Malala începe să-și descrie viața în blogul BBC. Acesta îi aduce primul val de faimă, iar lumea are posibilitatea să înțeleagă cum se simte o fată tânără în epicentrul ostilităților militare, unde libertatea femeilor este în pericol.

Talibanii nu au apreciat modul și dedicația cu care Malala se pronunța împotriva politicii acestora. La trei ani de la fondarea blogului, în timp ce se întorcea acasă cu autobuzul școlar, Malala a suferit o tentativă de asasinat. Talibanii înarmați opresc autobuzul în care se afla fata, iar un bărbat cu mitralieră o împușcă pe Malala în cap. Glonțul îi străbate craniul, dar din fericire nu rămâne în corp. Malala intră în comă și miraculos, în pofida tuturor, supraviețuiește. După o cură de tratament în Marea Britanie, aceasta revine în Pakistan.

Clericii musulmani locali au condamnat tentativa de asasinare eșuată a Malalei. Cu toate acestea, talibanii au continuat să insiste asupra propriei lor interpretări a Islamului și a drepturilor omului.

În 2013, când Malala Yousafzai și-a lansat cartea autobiografică, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Shahidullah Shahid, a declarat pentru ziarul pakistanez The Daily Nation: „Îndată ce mai avem șansa, o vom omorâ cu siguranță. Islamul interzice uciderea femeilor, dar putem face o excepție pentru cele care susțin nedrepții în acest război împotriva religiei noastre".

În 2014, la vârsta de 17 ani, Malala Yousafzai este decorată cu Premiul Nobel pentru Pace, pentru lupta sa împotriva oprimării copiilor și tinerilor, dar și pentru dreptul copiilor la educație, devenind cea mai tânără dintre laureatele acestui premiu.

În 2015, Malala deschide în Liban o școală pentru refugiații din sirieni, astfel încât și alte fete afectate de ostilitățile militare să aibă acces la educație și securitate.

Fundația Malala Yousafzai


Greta Thunberg

Greva climatică inițiată de eleva suedeză a devenit cunoscută în întreaga lume. Greta e, probabil, cea mai tânără organizatoare a unei acțiuni atât de largi și vizibile. Protestul Gretei a demonstrat că tânăra generație pledează pentru o atitudine conștientă și responsabilă față de mediu înconjurător și este pregătită să acționeze în numele acestor principii. Astăzi, adulții și studenții sunt mai sunt unicii factori ai schimbării - adolescenții, la fel, și-au făcut loc în fruntea protestelor urbane îndrăznețe.

În august 2018, la doar 15 ani, Greta merge în fața parlamentui suedez cu mesajul: „Greva școlară pentru climă”. Inițial familia Gretei nu încuraja lipsa fetei de la ore, dar a continuat s-o sprijinească, recunoscând importanța opiniilor și deciziilor sale. Deoarece în prima perioadă i-a fost greu să-și găsească camarade pentru acțiune, Greta protesta singură în fața parlamentului suedez.

Fiecare vineri, timp de câteva ore, pancarta Gretei atenționa lumea despre schimbările climatice, dar și despre inacțiunea celor care ar putea să le pună capăt. În cele din urmă, alți elevi, eleve și adulți au început să i se alăture. Mai târziu, așa-numitele „Vineri pentru viitor” (Fridays for Future) au fost susținute de eleve și studente din multe țări ale lumii, inclusiv SUA, Germania, Australia, Noua Zeelandă, Canada și Japonia.

Un șir de politicieni și jurnaliști și-au exprimat disprețul față de protestul școlarilor: de exemplu, premiera britanică Theresa May a calificat acțiunile elevelor drept o pierdere de timp, atât pentru ele, cât și pentru profesori, iar premierul australian Scott Morrison a sfătuit protestatarii  „mai mult să studieze și mai puțin să se angajeze în  activism”. La rândul lor, adolescenții au dat dovadă de creativitate, au ținut cont de critici și au început să apară la proteste cu manualele în mână.

Acum, în vârstă de 16 ani, Greta continuă să apară în fiecare vineri în fața parlamentului cu aceeași revendicare: ca Acordul de la Paris, care prevede, în special, reducerea emisiilor de dioxid de carbon, să fie pus în aplicare.

Greta Thunberg a reușit să viziteze Forumul din Davos (i-au trebuit 32 de ore pentru a ajunge acolo cu trenul - o opțiune mai puțin poluantă, spre deosebire de avion), s-a întâlnit cu secretarul general al ONU și a fost nominalizată la Premi

Pagina de Facebook a Gretei Thunberg


Nadia Murad

Soarta Nadiei Murad simbolizează toată durerea și puterea femeilor capturate vreodată în timpul ostilităților militare.

Nadia s-a născut și a trăit în nordul Irakului, fiind de naționalitate yazidi. Tânăra visa să termine școala și să meargă la universitate, dar lucrurile au evoluat altfel - satul în care locuia familia Nadiei a fost capturat de militanții Statului Islamic. ISIS are o politică de genocid împotriva poporului yazidi, deoarece aceștia își mărturisesc propria religie. Mama și frații Nadiei au fost omorâți, refuzând să se convertească la islam, iar Nadia, alături de alte fete din sat, au fost forțate în sclavie sexuală.

Tânăra a fost vândută de nenumărate rânduri, fiind violată și bătută în urma unei evadări nereușite. În noiembrie 2014, la patru luni după ce a fost capturată, Nadia Murad reușește să scape și pleacă în Germania.

După eliberare, Nadia mărturisește la ONU despre crimele de război ale militanților ISIS, în special, despre abuzurile sexuale asupra femeilor și utilizarea acestora în calitate de trofee. Nadia Murad și-a repetat povestea în multe interviuri pentru ca oamenii să cunoască adevărata față a războiului. Mai târziu, tânăra a publicat o autobiografie unde a documentat toate ororile prin care a trecut în captivitate. „Povestindu-mi istoria de fiecare dată, simt cum iau din puterea teroriștilor”, spune Nadia.

În 2018, Nadia a ia Premiul Nobel pentru Pace „pentru efortul său de a pune capăt violenței sexuale în calitate de armă în conflictele militare”.

Nadia Murad a reușit să scape, dar soarta multor alte femei yazidi pe teritoriul Statului Islamic rămâne tragică.

Nadia Murad continuă să vorbească despre situația femeilor pe timpul conflictelor armate, atrăgând atenția publicului asupra faptului că violul militar a fost prea mult timp ascuns și nepedepsit.

Inițiativa Nadiei Murad


Tarana Burke

Tarana Burke - activistă civică și fondatoare a hashtagului #metoo, un hashtag care a transformat viziunea asupra siguranței femeilor moderne, demonstrând că violența sexuală și hărțuirea încă mai sunt parte a vieții noastre cotidiene, chiar și în cele mai prospere state.

Tarana a început utilizarea expresiei „Me Too” pe MySpace încă din 2006. În cadrul campaniei ”Împuternicire prin empatie” (Empowerment through empathy), Tarana a vorbit despre abuzul sexual asupra femeilor de culoare din medii precare și defavorizate. Burke a mărturisit că ea însăși a trecut printr-o astfel de experiență.

De asemenea, Tarana Burke a realizat un documentar intitulat „Me Too”, care povestește despre originea acestei expresii, subliniind că experiența violenței și hărțuirii este de obicei asociată cu incapacitatea supraviețuitoarelor de a vorbi despre asta, de a cere și accepta sprijin, deoarece este considerată o experiență ruşinoasă. În documentar, activista povestește despre o fetiță de 13 ani care i-a vorbit despre violența pe care a trăit-o. Burke regretă că în acel moment i-a răspuns fetei doar prin: „Și eu” („Me too”), fără să găsească alte cuvinte.

Totuși, expresia a devenit arhicunoscută datorită actriței Alyssa Milano. Pe 15 octombrie 2017, ea a încurajat femeile să folosească hashtag-ul #metoo pentru a-și împărtăși experiențele de violență sexuală și hărțuire. Referindu-se la povestea Taranei Burke, Alyssa Milano a vrut să demonstreze că infracțiunile sexuale împotriva femeilor sunt, din păcate, mult mai frecvente decât s-ar părea la prima vedere.

Tarana Burke pe Twitter


Anita Sarkeesian

Feminista Anita Sargsyan a devenit cunoscută pentru seria de video-uri ”Tropii vs Femeile în jocurile video” (Tropes Against Women in Video Games), unde analizează caracterele și istoriile personajelor feminine din industria divertismentului. Potrivit Anitei, jocurile sunt o componentă importantă a lumii contemporane, iar ceea ce se întâmplă pe ecran afectează inclusiv felul în care gândim și acționăm în realitate. Activista critică scenariile sexiste, personajele feminine mereu slabe și semi dezgolite în roluri episodice sau în calitate de trofeu pentru protagonist, etc.

În 2012, campania de colectare a fondurilor pentru producerea video-urilor Anitei a fost întâmpinată în mediul online de un val imens de agresiune. Cu toate acestea, sprijinul a fost, de asemenea, puternic, iar în locul celor 6 mii de dolari necesari pentru producție, Anita a adunat 160 de mii.

Pe parcursul activității sale, Anita Sarkeesian a fost expusă în repetate rânduri unor serii de amenințări și insulte grave. Studierea jocurilor video și vocalizarea anumitor tipare în ele, vizibile cu ochiul liber, i-a deranjat serios pe cei care vor să păstreze imaginile sexiste în jocuri, ignorând legătura acestora cu viața reală.

În 2014, Sarkeesian a fost nevoită să-și anuleze lecția publică la Universitatea din Utah, din cauza unui e-mail de amenințare, trimis la adresa instituției. Autorul anonim a promis să organizeze „cel mai sângeros atac armat din istoria școlilor SUA”. Nu se cunoaște dacă oponenții lui Sarkeesian au observat că acțiunile lor ilustrează cel mai bine, ceea despre ce vorbește activista.

La moment, Anita este activă pe Twitter, unde reacționează la știrile industriei jocurilor, participă la lecții publice și menține canalul său pe YouTube. Amenințările la adresa acesteia continuă. Activista a început chiar să publice sute de capturi, în care i se dorește o moarte chinuitoare.  

Asociația obștească a Anitei Sarkeesian


Rahaf al-Qunun

 

Când vine vorba de lipsa drepturilor pentru femei în statele musulmane, apărătorii valorilor patriarhale spun, de obicei, că țările prospere din punct de vedere economic precum Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, oferă femeilor suficiente oportunități în schimbul unor lipsirii de unele drepturi. Cu toate acestea, probabil nu toate femeile își doresc un astfel de schimb, îl consideră egal și acceptabil. Probabil, nici pe departe.

Multe femei din familii arabe înstărite au avut tentative de fugă. Aceste femei nu aveau nevoie de rochii și bijuterii scumpe - voiau să nu mai fie controlate, umilite și bătute în propriile lor case. Aceste evadări rareori sfârșesc cu bine - de regulă, rudele găsesc aceste fete și le întorc în familie. Ce urmează după, rămâne necunoscut publicului larg.

Rahaf al-Qunun, a cărei evadare s-a încheiat cu succes, a atras atenția mondială în ianuarie 2019, fiind reținută pe aeroportul Bangkok. Aflându-se în vacanță cu familia ei în Kuweit, tânăra a reușit să-și ia zborul spre Thailanda, fără știrea rudelor. Rahaf plănuia să plece ulterior în Australia și să solicite azil politic. În scurt timp, la solicitarea guvernului Arabiei Saudite, autoritățile thailandeze au încercat s-o rețină pe Rahaf și s-o repatrieze.

Aceasta s-a baricadat în camera ei de hotel, a scris pe Twitter despre motivele evadării sale și despre cum riscă să fie trimisă înapoi. Tinerei i s-a alăturat jurnalista australiană Sophie McNeill, contribuind la răspândirea informației despre Rahaf și la rezistența tinerei femei. Cazul a câștigat atenția întregii lumi, iar Arabia Saudită nu a reușit s-o întoarcă pe fugară, cum de obicei se întâmplă.

Pe Twitter și în interviurile ulterioare, Rahaf a dezvăluit detalii despre cum întreaga ei viață era controlată de rudele de sex masculin. Pe lângă presiunea psihologică, fata a suferit bătăi și amenințări cu moartea. Pentru o tunsoare scurtă neautorizată, a fost arestată la domiciliu timp de șase luni. Mai mult ca atât, familia tinerei era împotriva ca Rahaf să primească o educație și o forțau să se căsătorească din interes. „Vreau să fiu independentă, să călătoresc, să iau decizii despre educația mea, despre când și cu cine să mă căsătoresc” - a scris tânăra despre motivele evadării sale.

Rahaf al-Qunun a ajuns în Canada, unde a obținut azil politic. Ca răspuns, familia fetei a publicat un mesaj prin care renunță la fiica lor.

Evadând din familia ei, Rahaf a devenit simbolul tuturor femeilor pentru care aflarea în propria casă reprezintă un pericol, o constrângere și o simplă lipsă de alegere.

Rahaf al-Kunun pe Twitter


Loujain Hathloul și alte activiste saudite oprimate

Activistă și apărătoare a drepturilor omului din Arabia Saudită, care a luptat, în special, pentru dreptul de a conduce automobilul pentru femei. În 2018, a fost încarcerată (motivul fiind conducerea automobilului în absența unui tutore). La închisoare, alături de alți deținuți politici din țară, a fost supusă torturii.

Către luna septembrie 2019, aceasta continua să se afle în închisoare. Autoritățile saudite i-au oferit lui Loujain un acord: eliberarea în schimbul unui videoclip în care activista își retrage declarațiile despre tortură. Loujain Hathloul a refuzat ”oferta”.

Un șir de alte activiste cunoscute saudite au căzut în plasa represiunilor, lansate de noul regim al regelui Salman bin Abdulaziz Al Saud și al aliaților săi (una dintre figurile active ale represiunilor este moștenitorul tronului, prințul Mohammed bin Salman Al Saud). Persecuția brutală a disidenței în Arabia Saudită a afectat grav inclusiv femeile.

Una dintre primele victime a fost Eman al-Nafjan, profesoară de lingvistică care scria pe blog despre viața femeilor saudite. Eman chestiona în mod deschis subiectul inegalității de gen. A fost acuzată de atentat la ordinea constituțională a statului și trimisă la închisoare, unde activista a suferit o tentativă de suicid.

Următorul val de arestări a fost mai numeros. În 2018, au avut loc arestări în masă ale activistelor care pledau pentru dreptul femeilor de a conduce. Loujain Hathloul se afla printre acestea.

Peste zece activiste arestate au raportat amenințări, șantaj și tortură. Femeile au mărturisit că erau ținute într-unul din palatele dinastiei de la conducere. Femeile erau încarcerate în celule izolate, părăsind camerele mici doar în timpul interogatoriilor. Mărturiile erau ”scoase” din ele prin tortură: curent electric, aruncarea în canalizare, amenințare cu violul. Regimul lui Salman Al Saud neagă aceste acuzații.

În 2018, guvernul saudit oferă femeilor dreptul să conducă. Mai mult ca atât, în august 2019, a fost adoptată legea care permite femeilor adulte (adică celor cu vârsta de peste 21 de ani) să călătorească fără permisiunea rudelor de sex masculin. Cel mai probabil, aceste schimbări nu ar fi avut loc fără eroismul multor femei care au luptat pentru drepturile lor și au fost persecutate pentru aceasta.

Multe dintre aceste femei în continuare rămân în detenție.


Shirin Ebadi

Shirin Ebadi este una din cele mai importante activiste pentru drepturile omului din Iran, care a luptat împotriva opresiunii femeilor după revoluția islamică.

Tatăl lui Shirin era profesor de drept comercial. Fiind din fragedă copilărie interesată de jurisprudență, tânăra intră la Facultatea de Drept a Universității din Teheran. În 1971 își apără diploma, iar în 1975 devine prima femeie din Iran în fruntea unei curți locale. Cu toate acestea, după revoluția islamică din Iran, Shirin, ca și multe alte femei, și-a pierdut serviciul. A fost transferată în funcția de grefieră, deoarece, potrivit celor ajunși la putere, o femeie nu poate fi nici într-un caz judecătoare și nu are dreptul să ia decizii obligatorii pentru bărbați.

Ebadi protestează împotriva lezării demnității sale profesionale și își dă demisia. Mai mult de un deceniu, jurista nu și-a putut exercita profesia. Totuși, Shirin a scris numeroase articole și cărți în care aborda subiectul drepturilor civile în Iran, în special drepturile femeilor și ale copiilor. „Situația femeilor în statele islamice nu este nici pe departe bună. Într-o societate patriarhală, femeile sunt oprimate, sub pretextul islamului. Cu toate acestea, în conformitate cu interpretarea corectă a islamului, bărbații și femeile au drepturi egale”, scrie activista.

Abia în 1993, Shirin Ebadi obține în cele din urmă permisiunea de a-și deschide propriul birou juridic.

Totuși, revenind la exercitarea profesie, Ebadi nu și-a încetat activismul civic: aceasta continuă să scrie și să vorbească despre drepturile omului în Iran și în alte state. În 2003, Shirin Ebadi obține Premiul Nobel pentru Pace.

Shirin Ebadi îi sprijină pe toți cei care, la fel ca și dânsa, luptă împotriva nedreptății. În ianuarie 2018, când tinerii iranieni protestau împotriva corupției și șomajului, Ebadi a reamintit autorităților și societății că acțiunile de protest nu încalcă constituția statului, oamenii având dreptul la libera și pașnica exprimare.

Discursul lui Shirin Ebadi la înmânarea Premiului Nobel  

Activiste strălucite, puternice și admirabile avem nu doar în țările îndepărtate, ci și printre noi - în Belarus, Ucraina, Georgia, Rusia, Kârgâzstan și Moldova. Puteți afla despre unele dintre ele în secțiunea noastră #interview.
 

<< Previous article

Cum s-a desfășurat cea de a II-a ediție a Academiei Naționale de Liderism Feminin

Subscribe to the newsletter!

Stay updated with the latest articles, news and stories.